Medici, spitale...

Mă întreb câte ai fi dispus să înduri pentru sănătatea ta? Clipele de aşteptare în faţa cabinetului renumitului doctor pun la mare încercare psihicul oricărui pacient. În organismul fiecăruia se pune în mişcare un adevărat mecanism de explorare a celor mai ascunse resurse pentru a face posibilă îndurarea cu stoicism a orelor întregi de aşteptare în faţa uşii cabinetului medical. Cu siguranţă, în acele ore de aşteptare, pentru fiecare pacient, uşa cabinetului devine centrul universului. Nimic şi nimeni nu este mai important în acele clipe decât banala uşă. Momentul în care clanţa se coboară uşor şi umbra de dincolo de uşă se reflectă în semiobscuritatea culoarului de aşteptare aduce cu el speranţa iminenţei întâlniri cu medicul. Dar nu, nu se poate! O apariţie feminină foarte stilată, cu o atitudine de care până şi vedetele autohtone ar fi invidioase, învaluită într-un parfum dulce şi fin, înaintează ameninţător şi ferm către preţioasa uşă. Pe chipurile pacienţilor se citeşte un amalgam de sentimente: frustrare, indignare, disperare... şi un gând la unison: Cât tupeu, câtă lipsă de respect pentru noi, cei care aşteptăm obedienţi de atâtea ore! Gândul lor însă nu reuşeşte să răzbată conştiinţa intrusei, care, cu o atitudine indiferentă şi sigură pe ea, atinge uşa într-un fel numai de ea ştiut parcă, şi ca şi cum ar fi format un cod secret, preţioasa uşa se deschide în mod miraculos, păşind zglobiu în cabinetul medical. Abia din clipa în care uşa se închide pacienţii indignaţi îşi manifestă furia şi comentează vehement nefericitul incident. Dar, neputincioişi în faţa cruntei realităţi, pacienţii acceptă înfrângerea şi trec în scurt timp la preocupările lor comune: discuţiile despre boli şi politică, şi evident, păzitul uşii! Dacă ar fi să fac o comparaţie, imaginaţi-vă că pacienţii sunt străjerii unei cetăţi, iar uşa cabinetului medical nu este altceva decât poarta cetăţii. Să admitem că riscul la care se expun cele două categorii de personaje nu este comparabil, gândindu-mă desigur la faptul că pacienţii nu îşi riscă viaţa în aşteptarea de a intra la medic, asemeni străjerilor cetăţii, ci îşi pun la încercare răbdarea. Dar asemenea străjerilor care trăiau cu frica de inamic, pacienţii noştri trăiesc momente de tensiune maximă în confruntarea cu diagnosticul! Aşadar, indiferent de momentul istoric în care ne aflăm, viaţa este o luptă, şi, depinde de voinţa fiecăruia dintre noi de a găsi cele mai eficiente arme cu care să ne apărăm de inamicii care ne ameninţă la tot pasul. Şi da, răbdarea este una din armele de bază, fără de care nu ai cum să treci la etapa luptei cu o boală. Şi atunci te mai întrebi ce mai contează dacă o apariţie feminină cu aere de vedetă de cinema intră sfidător în cabinetul medical, când ştii că dincolo de banala uşă se află medicul care îţi va reda sănătatea? Înduri, speri, trăieşti! Până la urmă, e numai o chestiune de voinţă pentru fiecare pacient. Cât despre lipsa de civilizaţie a intrusei, nu ne rămâne decât să sperăm că nimic nu rămâne nepedepsit în viaţă!

E luni, o noua zi de stress urban

O nouă săptămană de octombrie a început! O zi frumoasă de toamnă se anunţa dis de dimineaţă. Mergeam pe trotuarul îngust şi în timp ce făceam obişnuitul slalom printre masinile cocoţate care mai de care pe spaţiul destinat pietonilor, am îndraznit să mă gândesc pentru câteva momente la foşnetul frunzelor cazute sub paşii mei grăbiţi. Deodată tresar din frumosul meu gând trezită întru-un mod brutal de claxonul nervos al unui şofer, suparat rău pe un alt participant la trafic. Si pentru ca nu era de ajuns zgomotul ascuţit al claxonului, şoferul supărat a continuat într-un jargon autentic dâmboviţean să îi dea o lecţie de comportament in trafic colegului care il calcase pe coada. Este problema lor, ce au de impartit numai ei stiu, dar eu, ce vina am in toata sceneta asta? Eu, ca eu, dar cei doi copilaşi care merg cu pas grabit în faţa mea, oare ce vină au? Sau poate că şi ei deja s-au familiarizat cu acest limbaj, cu această tonalitate acuzatoare şi de ce nu cu acest comportament de maidan, ca să nu mai vorbesc de claxonul asurzitor. E interesant, ca pieton, orice şofer este profund deranjat de decibelii produşi de claxon, şi atunci îl dojeneşte sau chiar îl înjură pe şoferul nepăsător, dar imediat, urcă în maşina lui şi porneşte grăbit spre destinaţia sa. Ei bine, la foarte scurt timp, devine el însuşi şoferul grăbit, supărat pe tot ce are legătură cu infrastructura rutieră bucureşteană, şi atunci, încolţit de toate aceste “bestii”, fix în mijlocul intersecţiei, apasă cat il tin puterile pe claxon, ca si cum ar fi găsit butonul miraculos al evadarii din blocajul rutier! Acum se simte şi mai puternic, da, pentru că simte că are o armă la dispoziţie şi se poate răzbuna. Probabil ştie el ce ştie, pentru că adevăratele victime ale claxonului său sunt de data asta, alţi participanţi la trafic deveniţi la rândul lor, pentru scurtă vreme pietoni! Şi totuşi, dacă fiecare şofer ar conştientiza tot acest schimb de roluri, şi dacă egoismul ar înceta să domine comportamentul şoferului bucureştean, poate că atunci le-ar păsa de copiii nevinovaţi, care se luptă de la o vârstă mult prea fragedă cu stressul cotidian. Hai să lăsăm copiii să se bucure de zgomotul foşnetului frunzelor strivite sub paşii lor jucăuşi. Acordaţi-vă o clipă de relaxare şi ascultaţi glasurile lor minunate prinse în fascinantul joc la inocenţei tomnatice!

Ganduri ... din viata reala

Inspirata fiind de farsa lui Buzdugan despre o domnisoara care apelase la un santaj cat se poate de vulgar pentru a obtine o suma importanta de bani de la mama unui baiat de bani gata, pretinzand ca a ramas gravida cu acesta, mi-a venit in minte brusc imaginea uneia dintre surorile Cenusaresei, care, dupa cum bine va amintiti era disperata sa se casatoreasca cu un domn din inalta societate, bogat si frumos, asigurandu-si practic un viitor luminos. De ce am facut aceasta sinapsa in mintea mea? Simplu: domnisoarele contemporane cu noi nu mai viseza sa isi gaseasca barbatul ideal cu o situatie finaciara etalata cel putin de un BMW Seria 1, parfumat cu YSL, telefon traznet, la un bal organizat de printul minunat, ci in Bamboo. Intrarea in acest sanctuar al bunastarii practic poate fi lozul castigator pentru a intra in gratiile unui baiat de bani gata, oricand fericit sa arunce cu miile de euro pentru a te impresiona. Si da, chiar daca gongul nu mai bate ca pe vremuri la miezul noptii ci la rasaritul soarelui, chiar daca te trezesti in asternuturile unui hotel de cinci stele si apoi te intorci in casa ordinara a parintilor tai, fara lux, fara servitori, totusi, traiesti cu speranta ca poate prezervativul s-a rupt si cine stie, poate un bebe iti va schimba radical viitorul. Sau, cel putin, vei putea folosi acest bebe ca pe o moneda de schimb, care iti poate asigura chiar si pentru o mica perioada de timp un trai decent in schimbul "debarasarii" de el! Apoi o poti lua de la inceput, si cine stie, poate intr-o zi vei reusi sa ajungi doamna baiatului de bani gata. Totusi, grabeste-te! Concurenta e mare si timpul trece repede, iar ridurile nu iarta pe nimeni...