E luni, o noua zi de stress urban

O nouă săptămană de octombrie a început! O zi frumoasă de toamnă se anunţa dis de dimineaţă. Mergeam pe trotuarul îngust şi în timp ce făceam obişnuitul slalom printre masinile cocoţate care mai de care pe spaţiul destinat pietonilor, am îndraznit să mă gândesc pentru câteva momente la foşnetul frunzelor cazute sub paşii mei grăbiţi. Deodată tresar din frumosul meu gând trezită întru-un mod brutal de claxonul nervos al unui şofer, suparat rău pe un alt participant la trafic. Si pentru ca nu era de ajuns zgomotul ascuţit al claxonului, şoferul supărat a continuat într-un jargon autentic dâmboviţean să îi dea o lecţie de comportament in trafic colegului care il calcase pe coada. Este problema lor, ce au de impartit numai ei stiu, dar eu, ce vina am in toata sceneta asta? Eu, ca eu, dar cei doi copilaşi care merg cu pas grabit în faţa mea, oare ce vină au? Sau poate că şi ei deja s-au familiarizat cu acest limbaj, cu această tonalitate acuzatoare şi de ce nu cu acest comportament de maidan, ca să nu mai vorbesc de claxonul asurzitor. E interesant, ca pieton, orice şofer este profund deranjat de decibelii produşi de claxon, şi atunci îl dojeneşte sau chiar îl înjură pe şoferul nepăsător, dar imediat, urcă în maşina lui şi porneşte grăbit spre destinaţia sa. Ei bine, la foarte scurt timp, devine el însuşi şoferul grăbit, supărat pe tot ce are legătură cu infrastructura rutieră bucureşteană, şi atunci, încolţit de toate aceste “bestii”, fix în mijlocul intersecţiei, apasă cat il tin puterile pe claxon, ca si cum ar fi găsit butonul miraculos al evadarii din blocajul rutier! Acum se simte şi mai puternic, da, pentru că simte că are o armă la dispoziţie şi se poate răzbuna. Probabil ştie el ce ştie, pentru că adevăratele victime ale claxonului său sunt de data asta, alţi participanţi la trafic deveniţi la rândul lor, pentru scurtă vreme pietoni! Şi totuşi, dacă fiecare şofer ar conştientiza tot acest schimb de roluri, şi dacă egoismul ar înceta să domine comportamentul şoferului bucureştean, poate că atunci le-ar păsa de copiii nevinovaţi, care se luptă de la o vârstă mult prea fragedă cu stressul cotidian. Hai să lăsăm copiii să se bucure de zgomotul foşnetului frunzelor strivite sub paşii lor jucăuşi. Acordaţi-vă o clipă de relaxare şi ascultaţi glasurile lor minunate prinse în fascinantul joc la inocenţei tomnatice!