Medici, spitale...

Mă întreb câte ai fi dispus să înduri pentru sănătatea ta? Clipele de aşteptare în faţa cabinetului renumitului doctor pun la mare încercare psihicul oricărui pacient. În organismul fiecăruia se pune în mişcare un adevărat mecanism de explorare a celor mai ascunse resurse pentru a face posibilă îndurarea cu stoicism a orelor întregi de aşteptare în faţa uşii cabinetului medical. Cu siguranţă, în acele ore de aşteptare, pentru fiecare pacient, uşa cabinetului devine centrul universului. Nimic şi nimeni nu este mai important în acele clipe decât banala uşă. Momentul în care clanţa se coboară uşor şi umbra de dincolo de uşă se reflectă în semiobscuritatea culoarului de aşteptare aduce cu el speranţa iminenţei întâlniri cu medicul. Dar nu, nu se poate! O apariţie feminină foarte stilată, cu o atitudine de care până şi vedetele autohtone ar fi invidioase, învaluită într-un parfum dulce şi fin, înaintează ameninţător şi ferm către preţioasa uşă. Pe chipurile pacienţilor se citeşte un amalgam de sentimente: frustrare, indignare, disperare... şi un gând la unison: Cât tupeu, câtă lipsă de respect pentru noi, cei care aşteptăm obedienţi de atâtea ore! Gândul lor însă nu reuşeşte să răzbată conştiinţa intrusei, care, cu o atitudine indiferentă şi sigură pe ea, atinge uşa într-un fel numai de ea ştiut parcă, şi ca şi cum ar fi format un cod secret, preţioasa uşa se deschide în mod miraculos, păşind zglobiu în cabinetul medical. Abia din clipa în care uşa se închide pacienţii indignaţi îşi manifestă furia şi comentează vehement nefericitul incident. Dar, neputincioişi în faţa cruntei realităţi, pacienţii acceptă înfrângerea şi trec în scurt timp la preocupările lor comune: discuţiile despre boli şi politică, şi evident, păzitul uşii! Dacă ar fi să fac o comparaţie, imaginaţi-vă că pacienţii sunt străjerii unei cetăţi, iar uşa cabinetului medical nu este altceva decât poarta cetăţii. Să admitem că riscul la care se expun cele două categorii de personaje nu este comparabil, gândindu-mă desigur la faptul că pacienţii nu îşi riscă viaţa în aşteptarea de a intra la medic, asemeni străjerilor cetăţii, ci îşi pun la încercare răbdarea. Dar asemenea străjerilor care trăiau cu frica de inamic, pacienţii noştri trăiesc momente de tensiune maximă în confruntarea cu diagnosticul! Aşadar, indiferent de momentul istoric în care ne aflăm, viaţa este o luptă, şi, depinde de voinţa fiecăruia dintre noi de a găsi cele mai eficiente arme cu care să ne apărăm de inamicii care ne ameninţă la tot pasul. Şi da, răbdarea este una din armele de bază, fără de care nu ai cum să treci la etapa luptei cu o boală. Şi atunci te mai întrebi ce mai contează dacă o apariţie feminină cu aere de vedetă de cinema intră sfidător în cabinetul medical, când ştii că dincolo de banala uşă se află medicul care îţi va reda sănătatea? Înduri, speri, trăieşti! Până la urmă, e numai o chestiune de voinţă pentru fiecare pacient. Cât despre lipsa de civilizaţie a intrusei, nu ne rămâne decât să sperăm că nimic nu rămâne nepedepsit în viaţă!